Sfera Politicii (137)- Intervista a Stefano Rolando (di Aurora Martin) sui processi migratori

SFERA POLITICII
Semn de întrebare

Un traseu cultural ?i o direc?ie de cercetare
pentru o abordare modern? a noilor realit??i privind migra?ia

Interviu cu Stefano Rolando realizat de Aurora Martin
 
 

1. Ce semnifica?ii acorda?i dezbaterii publice asupra proceselor migratorii în Italia?

2. Care sunt subiec?ii institu?ionali mai receptivi la aceast? problematic??

3. Care sunt interlocutorii mai implica?i în acest domeniu, din rândul societ??ii civile?

4. Cum evolueaz? atitudinea mass media în Italia, în ceea ce prive?te tema migra?iilor?

5. A doua conferin?? na?ional? despre migra?ie este convocat? la sfâr?itul lunii septembrie la Milano. Care sunt temele conferin?ei? Ce anume crede?i c? se va rezolva?

6. A? vrea s? informez publicul cititor c? la Universitatea la care activa?i (IULM, Milano) a?i ini?iat un Observator al rela?iilor dintre Italia ?i România. Ce linie de activitate urm?re?te aceast? structur??

7. Care este p?rerea dvs despre tendin?a actual? a comunit??ii române?ti imigrate în Italia?

8. Ce anume a r?mas în memoria Italiei (?i cum anume este cultivat acest lucru) referitor la marea mi?care de migra?ie a aceleia?i Italii, în special între 1800 ?i 1900?

Stefano Rolando – a fost director general de comunicare pentru Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri, timp de 10 ani, dup? care, al?i 10 ani a condus mai întâi sistemul regional, apoi Rai-Radiotelevisione italiana ?i Olivetti), este profesor doctor în Teorii ?i tehnici ale comunic?rii publice ?i prorector la Universitatea IULM din Milano, unde se ocup? de sfera rela?iilor institu?ionale, secretar general al Funda?iei pentru cercetare ?i formare. Este membru al Comitetului ?tiin?ific al UNESCO ?i, pentru con-tribu?ia sa la dezvoltarea rela?iilor culturale dintre Italia ?i România, i s-a acordat medalia de merit din partea guvernului României.
N?scut la Milano, laureat în ?tiin?e politice, de 40 de ani tr?ie?te între Milano ?i Roma, cu salturi frecvente la Paris ?i Bucure?ti, cu o lung? carier? în management institu?ional ?i antreprenorial (a fost director general de comunicare pentru Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri, timp de 10 ani, dup? care, al?i 10 ani a condus mai întâi sistemul regional, apoi Rai-Radiotelevisione italiana ?i Olivetti), Stefano Rolando s-a dedicat, în tot ceea ce a întreprins domeniului comunic?rii. El este unul dintre fondatorii specializ?rii în ?tiin?ele Comunic?rii, ini?iind acest curs. A predat la Roma, Siena, Lugano ?i Milano, unde, din 2001, este profesor doctor în Teorii ?i tehnici ale comunic?rii publice ?i prorector la Universitatea IULM din Milano, unde se ocup? de sfera rela?iilor institu?ionale. Tot aici, este ?i secretar general al Funda?iei pentru cercetare ?i formare, fiind responsabil de realizarea ?i editarea Observatorului ITRO, privind evolu?ia anual? a rela?iilor dintre Italia ?i România. Acestui domeniu i-a dedicat diverse studii ?i cercet?ri, atât în perioada 2004 – 2005, cât ?i în perioada 2008 – 2009, în Fattore immagine nelle relazioni tra italiani e romeni – Factorul imagine în rela?iile dintre italieni ?i români. În curând, va vedea lumina tiparului cartea sa Romania. Lettera agli italiani – România. Scrisoare c?tre italieni, o concluzie critic? a raporturilor (percep?ii, conflicte, integrare) dintre cele dou? comunit??i, de la c?derea regimului ceau?ist ?i pân? în zilele noastre. Autor al multor studii de comunicare, marketin, branding, a lucrat în administra?ia public?, fiind consilier, în materie de branding public, al mai multor mini?tri. Este membru al Comitetului ?tiin?ific al UNESCO ?i, pentru contribu?ia sa la dezvoltarea rela?iilor culturale dintre Italia ?i România, i s-a acordat medalia de merit din partea guvernului României (www.stefanorolando.it). 
1.Italia a încetat s? mai fie ?ara emigran?ilor, a?a cum se întâmpla la începutul anilor ‚70, când criza energetic? a creat condi?ii favorabile schimbului la nivelul fluxurilor migratorii ?i a f?cut ca ?i ?ara noastr? s? se confrunte cu ceea ce pentru ??ri ca Fran?a, Marea Britanie ?i Germania reprezenta deja experien?? activ?, respectiv cu prezen?a unei imigra?ii din ce în ce mai puternice. Într-un anume sens,  a fost nevoie s? treac? cel pu?in 20 de ani (?i m? gândesc aici la studiile f?cute de Funda?ia Agnelli în anii ‚80 ?i la aten?ia acordat? problematicii de sistemul Camerelor de Comer? Exterior, prezidate, în anii ’80-’90, de Pierro Bassetti), pentru a descoperi c? vechea emigra?ie italian? a persoanelor s?race nu era un aspect de care s? ne ru?in?m, ci un proces care trebuie studiat ?i  redescoperit, pentru a fi pus în valoare, în multe p?r?i ale lumii, o realitate social? ?i economic?, ajuns? s? fie, de multe ori, un adev?rat business community. Totu?i, contradic?ia între a fi o ?ar? de emigran?i ?i apoi, în zilele noastre, o ?ar? de imigran?i a dus la înregistrarea unei stagn?ri ?i a unei întârzieri în analizele dedicate unei teme contemporane centrale la cump?na dintre secole, tem? care î?i pune amprenta asupra dezvolt?rii arhitecturii demografice ?i macro-economice. Definirea firav? a unor puncte de vedere colective a f?cut posibil?, atunci când s-a con?tientizat realitatea c? imigran?ii au început s? treac? de la sute, la mii ?i milioane (ast?zi peste patru milioane), impunerea unei dezbateri la nivel de percep?ie a fenomenului, în consecin??, de tip jurnalistic. A?adar, o dezbatere fondat? mai curând pe rela?ia team? – exorcizare, decât pe cea de cunoa?tere – integrare. Asta a generat trei câmpuri de reprezentare: la poli extremi: sus?in?torii exorciz?rii separatoare, de cealalt? parte, ai solidarit??ii înfr??ite ?i între ele, o voce mai slab?, dar ra?ional?, care sus?ine procesele de integrare compatibil?. Aceast? voce se reg?se?te, a?adar, pe cele dou? fronturi. Aceast? voce ar fi avut nevoie de mai mult? sus?inere, atât la nivelul cercet?rii universitare, cât ?i la nivelul cercet?rii mediatice, care, îns?, s-au ar?tat mai impresionate de subiecte extreme ?i de politic?, prin care sus?ineau un anume antagonism ?i satisf?ceau nevoia de spectacol. Acesta este sistemul; la fel ca în toat? lumea. Trebuie ad?ugat c? centrul rasial e înc? viu, genereaz? multe subiecte interesante ?i are impact asupra mass media. Toate acestea arat?, de fapt, cât de interesant? este evolu?ia dezbaterii ?i demonstreaz? c?, pentru a ameliora lucrurile, este nevoie de trei lucruri: s? se interna?ionalizeze (adic? s? ias? din raportarea limitat? la entropiile na?ionale), s? devin? ?tiin?ific? (adic? s? fie conectat? la dinamici demografice mai vaste) ?i s? se focalizeze pe o mai mare implicare la governance (adic? s? direc?ioneze cercetarea în spa?iul decizional).
2. Italia este o ?ar? cu tradi?ii bine cunoscute, în ceea ce prive?te autonomia teritorial?. A?adar, nu se poate vorbi despre un fenomen care s? trimit? la un tablou na?ional compact ?i omogen. A? zice, totu?i, c? Ministerul de Interne, într-un conflict identitar intern pe termen lung, între dimensiunea sa de garant al siguran?ei ?i deci de „minister al Poli?iei” ?i dimensiunea sa de ap?r?tor al leg?turii dintre institu?ii ?i anumite mi?c?ri de natur? civil? în teritoriu, ?i deci de „minister al prefec?ilor” – a încercat s? g?seasc?, în aceast? materie, un anume mod de a ac?iona, men?inând un echilibru între cele dou? tipuri de atitudine. În plus, a avut ?i conduc?tori de valoare, care au adus o doz? de sensibilitate ?i de curaj în exercitatera rolului de ap?r?tor atent ?i angajat. Independen?a cerut? de acest rol nu a fost recunoscut? mereu ca o valoare în sine (?i m? gândesc la figura fostului prefect al Romei, Carlo Mosca, transferat, tocmai pentru atitudinea sa rezonabil? fa?? de „chestiunea roman?”, la Consiliul de Stat ?i eliberat dintr-o func?ie exercitat? cu mult? delicate?e), dar sunt ?i exemple de capacitate de ini?iativ? ?i dedicare, care ?i-au g?sit loc în func?ii mai sus puse, decât cele în Administra?ia de sector (m? gândesc la prefectul Mario Morcone, care conduce Departamentul libert??ilor civile ?i imigra?iei.
(www.interno.it/minterno/site/it/sezioni/ministero/dipartimenti/dip_immigrazione).
Este evident c?, în ziua de azi, tema a c?p?tat, în mod clar, un profil inter-institu?ional  ?i implic? domeniile Munc?, Afaceri Sociale, Educa?ie, Justi?ie, Dezvoltare economic?, S?n?tate. La acestea, se adaug? rela?iile dintre Stat, Regini ?i Ora?e, un spa?iu de governance central?, dar dificil? a problemelor, pentru care nu e suficient? acoperirea financiar?, pentru a transpune în act o norm?, adic? atunci când intr? în joc bunul mers cultural ?i antropologic al normelor. Dincolo de acestea, sunt realit??ile (mai ales cele teritoriale), care constituie adev?rate laboratoare în domeniul integr?rii. Lista este lung? ?i e suficient un clik pe cuvântul „integrare” pe Google, pentru a ne convinge de multitudinea experien?elor de aceast? natur?. Poate c? un actor inter-institu?ional, care se preocup? în mod special de men?inere leg?turilor, va avea ini?iativa de a valoriza aceste „best practices”, pentru a împ?rt??i achizi?iile unei culturi administrative, a c?rei întârziere (procedural? ?i nu numai) r?mâne unul dintre factorii de stagnare în domeniul politicilor multietnice, caracterizate de ideea c? multietnia reprezint? o for?? motorie a societ??ii contemporane .
3. În dialogul dintre institu?ii ?i societatea civil?, partenerii din lumea antreprenorial? joac? un rol activ ?i constructiv. De foarte mult timp, ei sus?in procesul imigra?iei ?i reprezint?, de multe ori, un adev?rat obstacol în calea politicii (mai ales cu tendin?e de dreapta), care, în mod obi?nuit, ?ine partea firmelor, dar care, nu se situeaz? pe aceea?i linie de gândire ?i ac?iune cu asocia?iile industriale. Bun?oar?, acela?i lider al unui partid istoric al dreptei italiene, Gianfranco Fini, actualmente Pre?edinte al Camerei Deputa?ilor, în fa?a inciden?ei cresc?toare a Ligii (condus? de Umberto Bossi), cu o atitudine critic? fa?? de procesele migratorii, ?i-a modificat treptat punctul de vedere, ajungând s? sus?in? ast?zi în coali?ie de guvernare, un punct de reechilibrare, considerat necesar, pentru a nu pierde consensul persoanelor din sistemul de produc?ie. Un rol major ?i-a asumat, în domeniul migra?iei, organiza?ia italian? Caritas, organiza?ie afiliat? la Conferin?a episcopal? a Bisericii Catolice, care tuteleaz? Fondazione Migrantes, ce desf??oar? activit??i operative ?i de asisten??, dar elaboreaz? ?i studii ?i analize ale fenomenului (www.migrantes.it). O aten?ie sporit?, tot în contextul lumii catolice, se cuvine acordat? Comunit??ii din Sant Egidio (www.santegidio.org). Analize structurate pe raportul dintre migra?ie ?i dinamica pie?ei de lucru au fost întocmite de organiza?ii sindicale, pornind de la realitatatea c? 6,4% din for?a de munc? din sistemul italian este reprezentat? de str?ini (Eurostat, Labour Force Survez 2007, www.esds.ac.uk/government/lfs). În alt plan, n-a? vrea s? omit formarea organismelor de control social al devian?elor înregistrate în teritoriu, din partea imigran?ilor – a?a zisele „ronduri”–, legitimate de guvernul actual. De bun? seam?, ele pot constitui un factor de alterare emo?ional? ?i cultural? a raporturilor ?i-a?a destul de delicate cu multe comunit??i de imigran?i, laborioase ?i bine inten?ionate, care constituie parte din ?es?tura noului experiment social occidental. Se sus?ine c? ar fi mai bine ca nevoia de participare a cet??enilor la asigurarea siguran?ei s? fie canalizat? în forme „controlate”. S-ar putea! Dar ar trebui oare s? avem deplin? încredere în ?erif? De aici, îns?, s-ar deschide alte c?i de discu?ie, care, dup? parerea mea, implic? o apreciere critic? a faptelor.
4. Cuvântul media este o generalizare care face s? fie riscant un r?spuns categoric. Cotidianele depind de diferitele direc?ii de politic? editorial? pe care le urmeaz? (fac uz, a?adar, de argumente deja dezb?tute, asta pe lâng? regula select?rii extreme a ?tirilor, pentru care 90% dintre ziarele de ?tiri ajung zilnic la co?). S?pt?mânalele au fost împinse undeva în col?ul spectaculosului, pentru c? au pierdut provocarea anglosaxon? a anchetei. Televiziunile generaliste au telejurnale prea dependente de politica na?ional? ?i consacr? spa?ii de anchet? unor zone care nu sunt de interes primordial (dar unele programe au fost ?i sunt înc? foarte importante, pentru curajul, pentru forza imaginilor). Televiziunile locale sunt oglinda italianului mediu ?i bâjbâie înc? pe profilul spaimelor, preferând s? considere imigra?ia ca fiind o tem? ce ?ine mai mult de securitate, decât de transform?rile economice. Internetul este, în schimb, locul în care stau la dospit multe materiale, mai ales cele care pun la dispozi?ie m?rturii ?i valorizeaz? experien?e individuale, constituind, deocamdat?, un spa?iu pluralist. Punctul comun pentru toate r?mâne acela de a nu se fi g?sit înc? un format în m?sur? s? reflecte lumea imigran?ilor ca surs? de ?tiri fiziologice. Acestea exist? (cultura, tradi?iile, istoriile individuale de succes, chiar ?i cele antreprenoriale), dar exist? o pr?pastie, în sistemul mediatic, între a exista ?tiri ?i a face ?tiri. Un întreprinz?tor african (din Camerun), care st? la Milano de ani de zile, Otto Bitjoka, a ajuns s? cucereasc? pân? ?i coperta de la Panorama Economy?i prin Ethnoland ajunge s? stabileasc? circa 200 de contacte pe zi, el însu?i fiind o m?rturie autentic? pe tema dificult??ii de a face ?tiri pe tema imigra?iei. Cât prive?te tema migra?iilor, – în?elese, a?adar, ca proces, ?i nu ca fapte, întregul sistem media este inadecvat, pentru c? tocmai media este cea care nu prezint? procesele a?a cum s-ar cuveni. Mai bine reu?este s? redea aceste aspecte cinematografia, literatura, spectacolul. Consider c?, pentru a întrema bazele reprezent?rii acestui sistem, ar fi necesar? o diversificare a interferen?elor culturale, cele în care relatarea este înso?it? de limbaje care vin în întâmpinarea tinerilor ?i solicit? disponibilitatea persoanelor publice cu propuneri creative, ?i nu conformiste.
5. Conferin?a e convocat? de c?tre Ministerul de Interne pentru 25 ?i 26 septembrie la Universitatea Catolica din Milano ?i are ca tem? „Identitatea ?i pluralismul cultural”, deci va fi o interesant? cheie interpretativ? a procesului migrator ca aport fiziologic ?i pozitiv al schimb?rii. Rapoartele prezentate la început de c?tre Zygmunt Baumann, de c?tre Giuseppe De Rita ?i de Andrea Ricciardi, introducerea în partea final? a lucr?rilor lui Giuliano Amato (ministru de Interne în precedenta guvernare ?i, totu?i, personalitate a opozi?iei) – printre alte prezent?ri – sunt semnale c? se dore?te o apropiere de complexitatea fenomenului. Cred (e opinia mea absolut personal?) c? acela?i ministru Roberto Maroni – de la Lega Nord – a fost de acord cu platforma cultural? larg? ?i complex? a conferin?ei, pentru a semnaliza probabil o maturizare în procesul de apropiere al propriului partid – sau ale componentelor institu?ionale ale acestui partid – care, opunându-se ferm clandestinit??ii, simte opinia comercial? ?i antrepenorial? din Nord ca fiind interesat? de o anume normalizare a raportului cu sistemul de migra?ie. Eu sunt invitat s?-mi exprim p?rerea despre raportul dintre comunicare ?i migra?ie ?i aceasta este, de fapt, provocarea pe care a? dori s? o lansez la aceast? conferin??, cu speran?a c?, dac? lumea politic? se va adapta, o va face ?i o parte din mass media.
6. Observatorul rela?iilor dintre Italia ?i Româniase na?te din punerea laolalt? a trei „sensibilit??i”:  din mediul institu?ional (în special Ministerul de Externe), cel al afacerilor (Unimpresa, asocia?ia oamenilor de afaceri italieni din România) ?i cel universitar ?i de cercetare (noi la Milano ?i CURS la Bucure?ti, condus de C?t?lin Augustin Stoica), care au lucrat împreun? asupra unor ipoteze (www.osservatorioitro.net). Prima exprim? necesitatea form?rii unei mese bilaterale cu anumi?i actori ai societ??ii civile capabile de a pre-instrui conduc?torii guvernelor celor dou? ??ri, astfel încât întâlnirile la nivel înalt s? nu r?mân? doar la stadiul de dosare politice, ci s? ofere robuste?ea ?i pragmatismul unor teme legate de economie, de cultur? ?i de dinamic? social?. A doua sus?ine necesitatea de a c?uta date despre opinia public?, f?r? a se baza doar pe ceea ce ofer? în circula?ie mass media, care – în acest domeniu – a urmat mai mult calea alarmistic? ?i catastrofic?, decât s? urm?reasc? procesul de complet? integrare ce are loc între cele dou? ??ri. A treia, exprim? necesitatea de a urm?ri anumite decizii asumate bilateral, ?inând cont de contextul comunitar ?i de rolul pe care cele dou? ??ri îl pot exprima, în ceea ce prive?te politica fluxului migra?iei ?i cooper?rii economice în emisfera central-meridional? european? (cea de centru nord este dominat? de Germania). Acestea sunt trei c?i de ac?iune, care ar avea nevoie de mai mult sprijin (public ?i privat) ?i este  exact ceea ce încerc?m s? ob?inem în aceast? jum?tate a anului 2009, cu convingerea c? ?i cele dou? guverne încep s? în?eleag? importan?a fundamental? a rolului exercitat, în mod credibil, de un subiect ca societatea civil?; o societate civil? care pare f?r? vlag? în Italia , dar extrem de sl?bit? în România.
7. Opinia mea este legat? de trei cuvinte: ciclu lung, reputa?ie, valoare ad?ugat?. Voi încerca s? m? explic. Acela care pleac? s? caute de lucru sau cas?, respect social ?i viitor în alt? parte este mereu un „curajos”. Dar când plecarea este în mas?, iar condi?iile de impact sunt denaturate, curajul s?u este v?zut de unii cu bun?voin?? ?i de al?ii cu nelini?te. Cel care caut? for?? de munc? prive?te acest imigrat ca pe o oportunitate, cel care se teme c? î?i va pierde propriul loc de munc? sau se teme de alterarea omogeneit??ii ambientale, îl prive?te ca pe un risc. Pe parcurs, procesele se stabilizeaz? ?i condi?iile conflictuale devin marginale. S? lu?m de exemplu un ora? în care tr?iesc mai mul?i, Milano. Întregi comunit??i imigrante (somalez?, egiptean?, etiopian?, filipinez?, chinez? etc.) au fost integrate cu u?urin??. Cea marocan?, albanez? ?i cea slavo-balcanic? au avut probleme de impact, care au g?sit în mare parte solu?ii, odat? cu trecerea timpului. În consecin??, ?i drumul celei mai puternice comunit??i prezente azi, cea româneasc?, este destinat a intra într-un proces de normalizare a proceselor. Totu?i, în ace?ti ultimi doi ani, criza economic? a intervenit ?i a diminuat anumite facilit??i ale integr?rii. Acest lucru a descurajat o parte – care nu a dep??it 15-20% – a acestei comunit??i, unii au plecat, contribuind astfel la accelerarea timpului de deplin? integrare a p?r?i mai puternice r?mase. Acum, din întreaga perioad? de confuzie se ridic? diverse profiluri ale acestei comunit??i. În plus, apar ?i cazurile de excep?ie (la Consiliul Prim?riei din Padova a fost aleas? o tân?r? economist? românc?, aflat? de ?apte ani în Italia, unde a ajuns în mod clandestin www.nonaevghenie.it). A?adar, ciclul lung începe s? se afirme prin cre?terea reputa?iei acestei comunit??i. Iar aceast? reputa?ie e sus?inut? nu doar de anumite afinit??i (sentimente cre?tine, limba neo-latin?, asem?narea de caractere umane), ci ?i de recunoa?terea c? factorul principal al emiga?iei, munca, reprezint?, în atâtea domenii, o valoare ad?ugat?, ce se poate demonstra, se poate povesti ?i se poate comunica. Într-o perioad? de cinci ani, românii din Italia vor constitui o component? structural? a noii dinamici multi-etnice a ??rii.
8. Am f?cut anterior anumite preciz?ri referitoare la aceast? istorie. O perioad? de timp, între 1875 ?i 1915 (cincizeci de ani înainte de primul r?zboi mondial), când au plecat nu câ?iva emigran?i, ci jum?tate din poporul italian! Dou?zeci de milioane, din cele patruzeci care locuiau peninsula. Num?rul a crescut apoi odat? cu valul de emigrare înregistrat dup? dou? decenii de la al doilea r?zboi mondial ?i rezultatul a trei, patru genera?ii de emigran?i a f?cut ca, în lume, comunitatea italian? s? fie un „popor” (în mare parte f?r? limb?, dar cu urme de identitate, f?r? p?mânt de origine, dar cu sim?ul unor r?d?cini puternice, f?r? pa?aport – cu excep?ia celor cinci milioane ce l-au p?strat – dar cu o bina?ionalitate interioar?) care, prin amestecare ?i adaptare, a dat na?tere unor culturi care s-au descoperit încetul cu încetul ?i au contribuit la for?a economic? ?i la interna?ionalizarea Italiei contemporane. România – chiar în deplin? cuno?tiin?? de cauz?, pentru cele circa 10 miliarde de dolari trimi?i de emigran?ii s?i, sum? ce constituie azi în jur de 6% în produsul intern net (în 2007 estim?rile B?ncii Mondiale vorbea de 5,6%) – trebuie înceap? s? analizeze cu aten?ie fenomenul s?u de „diaspor?”, f?r? s? a?tepte o sut? de ani pentru a-l valoriza. Trebuie s?-l valorizeze imediat, investind politic ?i cultural în aceste comunit??i, astfel încât ele s? simt? c? datoria „patriotic?” se poate exprima chiar ?i muncind ?i tr?ind departe. Durerile ?i beneficiile se vor compensa. Semnalizez o carte minunat? a unui tân?r antropolog italian, Pietro Cingolani (Romeni d’Italia. Migrazioni, vita quotidiana e legami transnazionali – Români în Italia. Migra?ii, via?a cotidian? ?i leg?turi transna?ionale, Il Mulino, Bologna, 2009) – a se vedea ?i http://www.romeninitalia.com/2009/03/romeni-ditalia-di-pietro-cingolani.html – unde poveste?te cum  bunicul s?u a emigrat din nordul Italiei în America, unde a creat o cultur? a acestei ??ri r?mas? ca o adev?rat? r?d?cin? a familiei; autorul o compar? cu cea din Marginea (un s?tuc din nordul României), unde 40% dintre cei 12 mii de locuitori au decis s? emigreze în Torino. Încep s? apar? studii de acest gen. Pasiunea actual? a românilor pentru identitatea lor (cartea lui Dan Puric Cine suntem e epuizat?)  ar trebui s? se amplifice ?i s? cerceteze în mod adecvat ?i identitatea românilor care-?i schimb? identitatea. Dumneavoastr? m? întreba?i cum a fost valorizat procesul de emigrare italian?. Ei bine, totul a fost întârziat din dou? motive: mai întâi, lumea intelectual?, cei de stânga, au subevaluat fenomenul emigr?rii ?i-l considerau, în mod gre?it, ca pe o ac?iune fascist?, mai degrab? decât social?; apoi, activitatea institu?iilor care au pus la punct târziu  posibilitatea ca italienii din exterior s? poat? vota ?i care nu îi lua în calcul ca ?i cet??eni ( pentru c? nu pl?teau taxe) egali cu reziden?ii. Acum, fenomenul este în aten?ia anali?tilor. În timpul lunilor critice pentru rela?ia dintre români ?i italieni, mi-am amintit de mai multe ori de concet??enii mei – pentru a introduce o invita?ie la pruden?? – Ferdinando Nicola Sacco ?i Bartolomeo Vanzetti, doi anarhi?ti italieni aresta?i, judeca?i ?i condamna?i la pedeapsa pe scaunul electric în Statele Unite în 1927, cu acuza?ia de ucidere a unui contabil ?i a unui paznic de la o fabric? de pantofi. Sacco era muncitor la aceast? fabric?, în timp ce Vanzetti se ocupa de nego?ul de pe?te. Chiar ?i în acele momente erau dubii asupra vinov??iei lor; nu a folosit la nimic declara?ia portoricanului Celestino Madeiros, declara?ie ce-i disculpa pe cei doi. În 1977, Michael Dukakis, guvernator al statului Massachusetts, recunoa?te oficial erorile comise la proces ?i reabiliteaz? complet memoria lui Sacco ?i a lui Vanzetti, condamna?i nu pentru c? erau vinova?i, ci pentru c? erau italieni (www.torremaggiore.com/saccoevanzetti).